Comenzi: costin.soare@gmail.com | Youtube | Spotify

Povestea discului Orașe invizibile și ființe imaginare

În toamna anului 2012, începeam, fără să ştiu în acel moment, un proiect muzical care, în timp, a devenit poate cel mai apropiat sufletului meu. Hotărîrea de a face un concert tematic, intitulat „Musica Nocturna”, nu era ceva nou pentru mine, pentru că dintotdeauna mi-a plăcut să pun sub o umbrelă lucrurile pe care le fac, în încercarea de a crea o poveste, de a găsi un fir conducător. Însă faptul de a pune laolaltă 4 lucrări contemporane pentru chitară (Britten, Petrassi, Takemitsu şi Ştefănescu-Pătraşcu), între care o primă audiţie absolută, era ceva nou pentru mine.

Până în iarna anului 2019, seria concertelor „Musica” a dat naştere la peste 20 de lucrări noi pentru chitară (incluzând aici şi duo de chitare sau violă-chitară), într-un proiect unic în lumea chitaristică de la noi, prin care am încercat să conving compozitori români importanţi să dedice lucrări instrumentului. De altfel, chitara a fost puţin explorată la noi în ţară, cu cîteva excepţii notabile, cum ar fi Anatol Vieru, Liviu Dănceanu, Cornel Ţăranu, Dumitru Capoianu, Violeta Dinescu.

Devenit parte a Festivalului Internaţional „Serile de chitară” începând cu 2014 şi desfăşurat sub egida Asociaţiei Culturale Kitharalogos, proiectul a urmărit îmbogăţirea repertoriului chitaristic de la noi cu lucrări valoroase şi, prin concursul online „Bursa Kitharalogos” (2018, 2019), promovarea acestora în rândul tinerilor chitarişti. Astfel, compozitori din diverse generaţii au început să exploreze posibilităţile tehnico-expresive ale „orchestrei în miniatură”, aşa cum a descris Berlioz chitara, unii dintre aceştia fiind pentru prima dată în contact cu lumea sonoră a chitarei. Sursele de inspiraţie au fost diverse, aşa cum o spun şi titlurile concertelor desfăşurate:

2012 / „Musica Nocturna” – lucrări având ca teme „noaptea”, „visul”, „moartea”;

2013 / „Musica Poetica” – singurul recital din serie care nu a conţinut muzică contemporană, axându-se pe un repertoriu baroc;

2014 / „Musica del Delphin” – muzică contemporană şi lucrări din Renaştere, din culegerea cu acelaşi titlu de Luys de Narvaez;

2015 / „Musica per due” – lucrări pentru două chitare, între care două premiere absolute (o lucrare solo şi alta pentru duo);

2016 / „Musica delle Cittá Invisibili” – primul recital integral cu lucrări scrise de compozitori români, inspirate din cartea „Oraşele invizibile” de Italo Calvino;

2017 / „Musica Orientalis” – lucrări inspirate din cartea „Povestiri orientale” de Marguerite Yourcenar;

2018 / „Musica della Memoria” – un recital cu lucrări noi pentru violă şi chitară, alături de lied-uri de Schubert, „In memoriam Petru Maier Bianu”;

2019 / „Musica de los seres imaginarios” – un recital cu lucrări noi pentru chitară (şi live painting) inspirate de „Cartea fiinţelor imaginare” de Jorge Luis Borges.

În prima parte a anului 2021, am înregistrat pe CD trei „fiinţe imaginare”, alături de şase „oraşe invizibile” şi un „interludiu”, sub titlul „Oraşe invizibile şi fiinţe imaginare”, primul disc dedicat integral creaţiei contemporane româneşti pentru chitară. Discul, disponibil pe principalele platforme de streaming online (Youtube Music, Apple Music, Spotify etc.), însă şi în format fizic într-un tiraj limitat, conţine lucrări scrise de câţiva dintre cei mai importanţi compozitori români: Dan Dediu, Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, Şerban Marcu, Gabriel Almaşi, Gabriel Mălăncioiu, Sebastian Androne-Nakanishi. Cei interesaţi să achiziţioneze CD-ul, pot scrie la adresa: costin.soare@gmail.com

Metaforic vorbind, după 9 ani de proiect, pot spune că mă simt ca o moaşă: am asistat, am colaborat la naşterea tuturor acestor „copii”, am avut grijă de ei, pentru ca acum, odată crescuţi, să iasă în lume, să intre în repertoriul chitariştilor de la noi şi din străinătate şi, în funcţie de valoarea şi norocul cu care a fost înzestrat fiecare, să îşi găsească locul binemeritat. Experienţa căpătată în aceşti ani prin colaborarea cu compozitorii, lucrurile învăţate prin contactul cu aceste lucrări au contribuit la maturizarea mea ca muzician şi m-au făcut să înţeleg că prin stăruinţă şi iubire putem să ne aducem fiecare contribuţia onestă în domeniul în care activăm. Sunt convins că ne vom bucura şi în anii următori de lucrări valoroase dedicate chitarei şi că vom avea multe surprize plăcute din partea compozitorilor români în ceea ce priveşte acest instrument.

Înapoi la DISCOGRAFIE